top of page

Lumina Zeilor - AVINCIS - Vila Dobruşa

O nouã expozitie a lui Emil Ciocoiu, "Lumina zeilor", a avut loc cu ocazia picnicului anual AVINCIS - Vila Dobrusa, la Drăgăşani.

 

20 de opere, mai multe de mari dimensiuni, au fost expuse în iunie, într-un splendid cadru natural, combinând traditie si modernitate, al domeniului viticol AVINCIS – Vila Dobruşa.

Trilogia "Dobruşa"

pictural-trilogia-dobrusa-emil-ciocoiu

Emil Ciocoiu - 2014-2015 - Ulei pe panza - Colecție privatã AVINCIS - Vila Dobruşa 

Via AVINCIS - Vila Dobruşa

AVINCIS este simbolul renaşterii vinurilor româneşti, sub semnul tradiţiei şi modernităţii, o întoarcere la origini, dar în acelaşi timp o privire spre viitor pentru Valeriu şi Cristiana Stoica, care au decis să dea o nouă viaţă viei familiei, situată în regiunea dealurilor subcarpatice, la porţile mănăstirilor din nordul Olteniei.

De la prima privire, aşezarea Vilei Dobruşa, unde sunt produse vinurile Avincis, se înfăţişează ca o colină binecuvântată de Dumnezeu. Această vie potrivită ca mărime (30 de ha plantate) ocupă practic tot dealul, precum şi coastele sale care coboară în pantă dulce spre văi. Expunerea la soare este excepţională, platoul absoarbe primele raze de soare ale zilei şi le păstrează pe ultimele...

logo-avincis.jpg

Picnicul Anual AVINCIS - Vila Dobruşa

avincis.jpg

In fiecare an Valeriu si Cristiana Stoica organizeazã un pic-nic "gourmet", cu vinuri AVINCIS, si cu artisti.

Anul acesta pictorul Emil Ciocoiu a fost invitat sã expunã câteva din picturile sale, ca si designerul de modã Alina Maria Mărgulescu, si grupul de muzicã Alex Porro & Band.

Unele dintre picturile expuse :

  • Aspiratje

  • Trei Flăcări

  • Dimineaţă în grădină

  • Dor

  • Nesfârşit albastru

  • Primăvara

  • Magnolia

2014

1988

2009

1985

1990

2015

2011

70 x 60 cm​

80 x70 cm

110 x 60 cm

70 x 90 cm

70 x 90 cm

100 x 100 cm

80 x 70 cm

pictorul-dor-emil-ciocoiu.jpg

Dor - 1984 - 70 x 90 cm

Câteva citate despre Emil Ciocoiu :

  • "A fost o "dragoste la prima vedere" pentru tulburătoarele alegorii vizuale - rafinat exuberante cromatic - ale pictorului Ciocoiu."

Ion Caramitru, Director General Teatrul National "I.L. Cargiale Bucuresti

  • "Cei care intră prima dată într-o expoziţie Emil Ciocoiu vor avea bucuria descoperirii unui artist cu o personalitate puternică şi o operă unică, de repiraţie universală."

Marius Tita, critic de artã, redactor sef la radio "Romania International", Bucuresti

Fotografii de la eveniment :

Emil Ciocoiu avec Valeriu et Cristiana Stoica

La terrasse

La trilogie Dobruşa

La trilogie Dobruşa

La trilogie Dobruşa

La terrasse

Le domaine

Emil Ciocoiu avec Valeriu et Cristiana Stoica

Emil Ciocoiu

Linkuri interesante :

Urcă sus

bottom of page